Patru anotimpuri alături de tine

A trecut un an, au trecut 4 anotimpuri, au trecut  12 luni, au trecut 365 de zile, au trecut 8760 de ore, au trecut 518400 de minute de când ai apărut în viaţa noastră.

liana_1an_4feb2017-14.jpg

Nu ştiu când a trecut, dar pot să spun că uneori am impresia că eşti cu noi dintotdeauna. Am retrăit ziua în care ai venit pe lume, aceea zi minunată de februarie, în care viaţa noastră s-a transformat. Ai adus cu tine o bucurie de nedescris, care s-a instalat în casa şi în inimile noastre, pe care prin simpla ta prezenţă o menţii intactă.

La aflarea veştii că voi fi mămică pentru a doua oară am fost extrem de fericită. Ţi-ai făcut simţită prezenţa încă din primele zile de viaţă intrauterină. Din prima săptămână mi-ai arătat că îţi place mâncarea, dar nu orice fel de mâncare, mi-ai transmis că nu îţi plac mirosurile puternice, că trebuie să merg mai des la baie, să mă odihnesc mai mult şi să încep să umblu la garderobă. Te-am ascultat, am facut exact cum ţi-ai dorit. Aşa a început conexiunea dintre noi. Timp de 9 luni, am avut grijă să-ţi ofer toate condiţiile pentru o dezvoltare sănătoasă şi corectă. În toate aceste luni, tati şi Matei au avut grijă de noi, să nu ne lipsească nimic. Eram atât de nerăbdătoare să te văd, să te simt. Făceam ture la medic aproape săptămânal, să te revăd, să-ţi ascult inimioara. Vorbeam cu tine şi deseori îmi răspundeai cu câte un croşeu la ficat, îţi cântam şi te mângâiam toată ziua.

Prima zi alături de tine a fost plină de emoţii şi de fericire. Momentul în care te-am atins a fost unic şi senzaţional. Erai atât de mică încât îmi era teamă să nu te rănesc prin simplul fapt că te luam în braţe.

În prima lună alături de tine, deşi nu eram la prima experienţă, am avut foarte multe de învăţat. Nu puteai să vorbeşti, dar îţi exprimai atât mulţumirile cât şi nemulţumirile, prin gesturi sau prin plâns.

picsart_02-13-04.39.34.jpg

În a doua lună te-ai răsucit singurică de pe spate pe burtică. Am fost foarte mândră de tine, era ceva extraordinar pentru un bebeluş de doar două luni.

La trei luni ai început să te târăşti ca o râmă. Erai atât de dornică să pleci, încât te foloseai de orice parte a corpului să ajungi unde îţi doreai. De fapt, încă din burtică mi-ai transmis că eşti nerăbdătoare să ieşi, să fii liberă, să fii pe picioarele tale. Spaţiul era insuficient şi ai avut grijă ca eu să ştiu asta. Nu a fost o surpriză că ai început să te plimbi aşa devreme, asta ţi-ai dorit cel mai mult.

La patru luni a venit cuvântul magic. La patru luni ai spus “mama” pentru prima dată. Ai început să-l spui şi ţi-a plăcut atât de tare încât nu te mai opreai. Erai foarte încântată de sunetul pe care îl scoteai.

La 5 luni stăteai singurică în funduleţ şi te jucai. Rodeai tot ce îţi pica în mână. Erai fascinată de cabluri, sticle, şerveţele şi telecomenzi. Erau jucăriile tale preferate.

La 6 luni te-ai ridicat singurică în picioare. Mă uitam la tine şi nu îmi venea să cred cât de puternică şi curajoasă erai. Mergeai de-a buşilea prin toată casă, nu exista niciun loc pe care să nu-l cercetezi. Erai fascinată de camera frăţiorului tău şi de jucăriile acestuia. Ai reuşit să rupi vreo patru perechi de pantaloni în genunchi de la atâta alergătură. Ne întrebam tot timpul de unde ai atâta energie şi cum de nu te dor picioarele de la cât patrulezi. Te plimbai deja în picioare ţinându-te de mobilă şi de pereţi.

Între timp, nici nu mi-am dat seama când ai renunţat la suzetă sau la laptele praf, pe care oricum nu l-ai preferat niciodată, ai rămas fidelă sânului până în ziua de azi. Ne-ai văzut la masă, ai vrut şi tu cu noi. Apoi ai renunţat si la scaunul de bebe, ai cerut o linguriţă, ai primit una. Ai început să îţi doreşti să guşti din ce era pe masă, astfel ai ajuns să descoperi gusturi noi, dar nu ai devenit mofturoasă la mâncărica ta.

La 10 luni au venit primii paşi. Ai plecat! Mă uitam la tine şi nu îmi venea să cred că am ajuns aici. Mama are fată mare. Tati credea că o să dureze mai mult până o să ai stabilitate şi o să alergi prin casă. I-ai demonstrat că greşeşte. În câteva zile de la primii paşi, alergai prin toată casa. Ai căzut, te-ai ridicat şi ai mers mai departe. Acum te plimbi pe unde vrei, imiţi personaje din desene animate, dansezi, încerci să mănânci singurică şi te speli pe mâini şi pe faţă. Baţi la uşi închise, ba cu puţin efort reuşeşti să le deschizi, dar sub nicio formă nu accepti uşi închise. Vrei să vezi totul, să participi la tot.

Ai terminat anul în forţă, cele 12 luni culminând cu primii doi dinţişori pentru care ai muncit din greu. Încă o bucurie fără margini pe care mi-ai adus-o.

wp-1486996471812.jpg

Îţi mulţumim că ne-ai ales ca părinţi, îţi mulţumim că exişti, îţi mulţumim că faci parte din viaţa noastră, că ne umpli inimile cu dragoste şi căldură, că ne dai câte o lecţie de viaţă în fiecare zi. Îţi mulţumim pentru că reuşeşti mereu să ne surprinzi cu inteligenţa şi spontaneitatea ta.

Eşti un copil perfect! Eşti viaţă, eşti miracol, eşti Liana Maria.

Te iubesc, copil minunat! Îţi doresc să fii veşnic fericită şi sănătoasă!

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s